Ca sa mai schimb putin atmosfera din City Grill Lipscani, care devenise putin cam monotona, m-am decis sa iau pranzul de “serviciu” in alt local. Pentru ca era relativ aproape de birou, si-mi aduceam aminte, de cand am fost prima data la ei, ca servirea era destul de rapida, m-am indreptat spre Casa Adeli (in cadrul magazinului Unirea). E drept ca eu mi-l aduceam aminte ca un local (chiar daca de tip fast-food) specializat pe mancaruri din paste. Cand am ajuns insa, am decoperit ca pe mese se regasesc mai usor preparate clasice (gratare, cartofi prajiti), decat pastele initiale.

Spre surprinderea mea am constatat ca au si ei in oferta Meniu de pranz, la pret fix. Asa ca m-am decis sa il incerc. Cu toate ca am vazut o multime de bannere care anuntau prezenta acestui meniu si pretul sau, nu am gasit nicaieri un inscris cat de marunt, nici macar in lista de pe masa, care sa explice in ce consta acest meniu. De abia la final, dupa ce am terminat consumatia, am observat o tablita discreta in dreptul tejghelei pe care scria cu creta continutul acestuia.

Dar cand m-am asezat la masa, pentru ca nu stiam ce urma sa consum, am incercat sa o descos pe domnisoara care venise sa imi ia comanda – sarcina care nu a fost tocmai usoara, pentru ca am fost nevoit sa scot informatiile de la ea cu clestele, atat de pretioasa era la vorba. Cu chiu cu vai, am aflat ca acest meniu consta intr-o portie de mici cu cartofi prajiti, la care puteam adauga fie o supa de legume, fie un desert (despre care nu stiu nici azi in ce consta).

Probabil deranjata de interogatoriul meu initial, domnisoara mi-a servit supa la temperatura de fierbere, asa ca am avut nevoie de foarte multa rabdare si plamani puternici pentru a o putea ingurgita. Sau poate, cine stie, la bucatarie aveau complici vreunii dintre cei care ma urasc. Si pentru ca tabloul sa fie complet, supa respectiva avea un gust puternic de Knorr, care acoperea orice urma de aroma ar fi putut oferi legumele incluse.

Imaginea nefericita creata de servirea de pana la acel moment a fost oarecum estompata, culmea, tocmai de mititeii aceia, pentru ca, desi pare putin credibil, au fost unii dintre  cei mai buni mici mancati de mine pana acum. Nu am apreciat numai gustul lor, ci si faptul ca au venit preparati exact asa cum trebuie, nici cruzi, nici arsi. Peste toate acestea s-a suprapus o salata de varza, de care nu stiam ca o sa ma bucur – din cauza taciturnei care ma servea.

Per total, experienta nu a fost cea mai fericita si probabil nu voi mai ajunge prea curand la ei (poate doar daca voi fi vreodata in vreo situatie financiara deplorabila – aici ajutand faptul ca au unele dintre cele mai ieftine portii de mancare incluse la oferta de meniu), in plus fiind dezamagit si de transformarea de la un local de paste la o crasma oarecare (chiar daca inteleg faptul ca aceasta criza te poate determina sa faci sacrificii).

Vizionari: 7657 ori de catre 799 vizitatori

Acest material a fost publicat duminică, 21 martie 2010 la 15:07 in categoria Aia rai. Poti urmari reactiile prin RSS 2.0 feed. Poti comenta, sau oferi un link de pe pagina ta.